Suferintele batranului Wernher - Gheorghe Sasarman

O dilema fara scapare: sau ma impac cu gandul insuportabil ca voi muri, ceea ce mi-e clar ca nu pot, sau tanjesc dupa vesnicie, ceea ce, daca ar fi cu putinta, ar fi o osanda inca si mai apriga decat moartea! Sau si una, si alta. Asa imi trebuie, daca imi pun mintea cu enigme la care nici cei mai mari ganditori ai omenirii n-au gasit dezlegare mai buna decat mitul izgonirii din Paradis. O concluzie cu care Wernher s-ar fi putut declara multumit; ceea ce nu-l impiedica totusi sa revina, iar si iar, mereu la aceeasi tema... (Fragment din Suferintele batranului Wernher)

Eroul romanului de fata este un cetatean, la varsta senectutii, al noii Germanii perfecte, de dupa „reunificare”, contemporan cu noi si cu o sumedenie de revolutii multiculturale care zdruncina planeta, foarte vioi la minte, dar mai domolit la trup, confruntat cu dilema ramanerii pe linia de plutire intr-o lume a valorilor sarite de pe fix, relativizate pana la caricaturizare. Fost cavaler al stiintelor exacte, el experimenteaza acum raspunderea de a deveni pacientul perfect al varstei lui, intrucat nutreste o „stima evlavioasa” fata de medici si „un veritabil cult pentru medicamente”, noua lui mitologie de proximitate fiind alcatuita atat din termeni care altora le starnesc o stare terifianta (glaucom, cataracta, endoscopie, colonoscopie etc.), cat si din pedanterii igienice profund documentate pe Internet, cum e aceea a calcularii pH-ului epidermei inainte de a cupara sapun. Neocolind niciun deliciu, ideologic sau tehnologic, al lumii in care ne este dat sa traim (smartphone-uri, cookies, cancel culture, genderizare), Wernher sufera nu pe seama inimii, asa cum o facea eroul suicidar al lui Goethe, ci din cauza Zeitgeist-ului preponderent absurd, incomprehensibil, al perioadei socioculturale si politice in care ii este dat sa apuna, numai c-o face cu un inconfundabil simt al umorului si cu o multime de complicitati mucalite, zambitoare, „manuscrisul gasit” al romanului invitandu-l pe cititor sa exorcizeze prin ras o tema, de altminteri, patetica: si anume cum e sa afli ca ai devenit batran (STEFAN BORBELY)

Am rupt deci banda care fereca plicul si am scos din el un teanc voluminos de coli imprimate si numerotate, prinse intr-un dosar. Pe dosar statea scris in chip de titlu: Die Leiden des alten Wernher („Suferintele batranului Wernher”). Numele autorului lipsea insa si nu figura nici in paginile de text din dosar, pe care am si inceput sa le rasfoiesc, curios si tot mai intrigat. Mi-am dat repede seama ca era vorba de manuscrisul unui volum de proza (poate un roman?) redactat in limba germana, alcatuit (dupa cum veti vedea) din 16 episoade (sau capitole?); m-am apucat, asadar, sa-l citesc cu atentie.

Batranul Wernher ajunsese sa-mi stea la suflet, el cu suferintele lui, si nu mi-l mai puteam scoate din cap, nu-l puteam lasa de izbeliste. Si, in cele din urma, mi-am luat inima in dinti si mi-am zis: ce-ar fi sa traduc volumul, ca sa-l ofer unor editori din Romania, unde am mai publicat si eu cate ceva! (GHEORGHE SASARMAN)