Marea din spatele caselor de piatra cu acoperisul rosu - Nicolae Avram

Crevasa adanca dintre extreme reveleaza o umanitate abisala, de o autenticitate si o tensiune care ne amintesc sunetul aproape uitat al marii poezii.

Cu Federeii si All Death Jazz, Nicolae Avram si-a definit un spatiu inconfundabil pe harta poeziei contemporane, exprimand, prin galeria de portrete din lumea orfelinatelor, dramatismul conditiei noastre de „fiinte aruncate in lume”. Acel lirism al precaritatii ontologice, al handicapului si transgresarii umanului era filtrat, acolo, printr-o multitudine de voci si biografii.

Marea din spatele caselor de piatra cu acoperisul rosu coboara in nucleul elegiac al „federeilor”, constituind un concentrat de subiectivitate ce intensifica si purifica monstruosul conglomerat de pulsiuni abisale, nostalgii, culpe, esecuri existentiale, aspiratii. Poezia traieste aici intre iruptia viziunii si haloul ei mistic, impacand dicteul cu simbolul. Poetul („blestemat”) se misca in aceeasi lume a vinovatilor fara vina, a dezmostenitilor prin simplul fapt ca s-au nascut, intr-un straniu peisaj de spectre – paradis bantuit sau infern hieratic, unde fuzioneaza demonicul si angelicul, iar cruzimea, atrocitatea, incestul, crima se autoflageleaza dostoievskian prin rugaciune. Bolgiile prelungesc orizonturi marine si privelisti exotice, cu delfini, iguane, pasari, femei, fantasmand o puritate imposibila, mesa neagra a stigmatizatului capata accente de invocatie psaltica. (O. NIMIGEAN)