Cuvinte despre cunoasterea si trairea duhovniceasca - Sfantul Teofan Zavoratul

Credinta, in tot ceea ce tine de ea, rupe legaturile legilor cunoasterii. Cunoasterea nu are puterea de a face nimic fara cercetare si investigatie. Iar credinta cere un mod de gandire curat si simplu, departe de orice inventivitate si cautare de cai. Casa credintei este o intelegere copilareascasi o inima simpla. Cunoasterea intinde capcane simplitatii inimii si a intelegerii si se opune acesteia. Cunoasterea este randuiala firii, in timp ce credinta isi realizeaza lucrarea deasupra legilor firii. Cunoasterea este insotita de frica, iar credinta – de nadejde. In masura in care o fiinta umana este condusa de caile cunoasterii, este legata de frica si nu poate scapa de ea. Dar Cine urmeaza credinta devine curand liber si autonom si, ca fiu al lui Dumnezeu, se bucura de toate. Aceste moduri de traire au condus lumea timp de cinci mii de ani, dar omul nu si-a putut ridica capul dinspre pamant si nu a putut intelege puterea Creatorului sau, pana cand credinta noastra nu a stralucit si nu ne-a eliberat din intunericul robiei pamantesti si al supunerii desarte, cu o minte stearpa si aburinda. Intre timp, chiar si acum, cand am gasit o mare netulburatasi o comoara neexploatata, tanjim din nou sa ne retragem la izvoarele sarace. Nu exista cunoastere care sa nu fie saracacioasa, oricat de mult ar fi imbogatita, iar comoara credintei nu incape nici pe pamant si nici in cer” (Cuvantul XXV)