Viata si vesnicia. 15 convorbiri duhovnicesti despre moarte si suferinta - Mitropolit Antonie de Suroj

Intr-una dintre epistolele sale, Apostolul Pavel sustine ca trebuie sa pretuim timpul, caci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Si, intr-adevar, nu cumva timpul ne insala? Oare nu traim zilele vietii noastre ca si cum ne-am scrie proiectul de viata in graba, cu nepasare? De parca am intentiona doar sa construim si ni se pare ca vom pastra doar tot ceea ce va consta mai tarziu in frumusete, armonie si sens? Vietuim astfel de la an la an, nu ducem pana la capat si nu indeplinim desavarsit ceea ce putem realiza, fiindca „mai e timp”. Credem ca vom finaliza mai tarziu, poate alta data. Atunci vom „transcrie” intr-o zi schita de pe ciorna pe o coala alba. Anii trec, si noi nu facem nimic. Nu numai pentru ca vine moartea si ne secera, ci si pentru ca in fiecare etapa a vietii devenim incapabili de ceea ce am fi putut implini mai inainte. In anii de maturitate nu reusim sa realizam o tinerete frumoasa si implinita, iar la batranete nu reusim sa-I aratam lui Dumnezeu si lumii ceea ce am fi putut fi in anii de maturitate. Exista un timp pentru fiecare lucru, dar cand timpul oportun a trecut, unele nu mai pot fi implinite.