Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Războiul s-a sfârșit

Războiul s-a sfârșit

Best price at Cartepedia.ro

Description

„O pledoarie pentru valorile profunde pe care omenirea nu are voie să le piardă." - KIRKUS REVIEWS Este anul 1918. Marele Război a pus stăpânire pe lumea întreagă. Şi John, la fel ca mulți alți copii, suferă de pe urma acestui flagel teribil: tatăl lui luptă în Franţa, iar mama lucrează la fabrica de armament din oraş. Într-o zi, domnul McTavish, directorul școlii, îi duce pe John și pe colegii lui să viziteze acel loc uriaş şi amenințător unde se fabrică armele. Pe drum, John are parte de o întâlnire neașteptată: îl cunoaște pe lan, un băiețel german, unul obişnuit, aidoma lui. Deși nu e tocmai o întâlnire, John il declară prietenul lui și se apucă să-i scrie o scrisoare. În timp ce copiilor li se spune răspicat că și ei sunt în război, John refuză să se lase învrăjbit şi, mânat de o dorință secretă, se refugiază în lumea viselor. Acolo pacea, iubirea și bunătatea îi călăuzesc pe oameni, iar porumbeii nu se preschimbă niciodată în obuze. Alte titluri pentru DavidAlmond (autor): Băiatul care a înotat cu piranha (2022) , Povestea lui Angelino Brown (2023) , Alte titluri pentru DavidLitchfield (ilustrator): Cress (2023) , Voi fi mereu aproape de tine (2024) , Micul constructor (2023) , Alte titluri pentru IoanaTudor (traducator): O vrăjitoare îngrozitoare și o vrajă nefastă (Vol. 2) (2024) , Misterul hărții. Poptropica (Vol. 1) (2018) , Terra Unu. Wonder Woman (Vol. 1) (2018) , Atingerea (2018) , Mici momente de iubire (2023) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
38.38RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)