Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Zhuangzi – Tratat de filosofie

Zhuangzi – Tratat de filosofie

Best price at Librex.ro

76.42 RON89.91-15%
In Stock
Check Price at Librex.ro

Description

Huangdi (Imparatul Galben) s-a plimbat pe malul de nord al raului Chishui, apoi a urcat pe culmea munţilor Kunlun şi şi-a indreptat privirea spre miazazi.   Pe drumul de intoarcere, şi-a pierdut perla misterioasa (Dao) şi l-a trimis pe Zhi (cel inteligent) s-o caute, dar acesta nu a gasit-o; l-a trimis atunci pe Lizhu (cel-cu-privire-patrunzatoare) s-o caute, dar nici acesta nu a dat de ea; l-a trimis atunci pe Chigou (cel elocvent) s-o caute, dar nici acesta nu a dat de ea; atunci l-a trimis pe Xiangwang (cel-fara-imagine) s-o caute, şi acesta a gasit-o. Huangdi a strigat: „Uimitor! Cum de acest Xiangwang a putut s-o gaseasca?!”   Cei care-s conştienţi de neghiobia lor, nu sunt chiar neghiobi de tot. Cei conştienţi de confuzia din mintea lor, nu-s chiar afundaţi in zapaceala adanca. In schimb, cei profund zapaciţi nu se vor izbavi toata viaţa de zapaceala, iar cei proşti de tot nu vor deveni in viaţa lor deştepţi. / din  Zhuangzi, cap. Cerul şi Pamantul

Key Specifications

Autor(i)Zhuangzi
EdituraIDEEA EUROPEANA
Anul Publicarii2024
ISBN9786303330228
Pagini440

Compare 1 Store

Librex.roLOWEST
76.4289.91-15%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)