Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Văzând glasuri. O călătorie în lumea surzilor. Ediția a II-a

Văzând glasuri. O călătorie în lumea surzilor. Ediția a II-a

Best price at Cartepedia.ro

Description

În martie 1988, la o universitate americană pentru surdomuţi s-au declanşat ample proteste: studenţii nu cereau doar schimbarea rectorului, ci, în ultimă instanţă, acceptarea statutului lor aparte, greu de înţeles pentru lumea din jur care aude.   Incitat de acest eveniment, Oliver Sacks întreprinde o cercetare a universului surzilor şi a limbajului semnelor – un limbaj de o formidabilă bogăţie şi plasticitate, posedând o gramatică proprie, a cărei înţelegere ne conduce spre cele mai profunde straturi ale gândirii.   Văzând glasuri e o carte revelatoare. Ne îndeamnă să medităm asupra limbajului în genere şi ne spune povestea emoţionantă a unor oameni care sunt la fel ca noi, şi totuşi foarte diferiţi. Ne apropie de esenţa condiţiei umane.   „Existenţa unui limbaj vizual, cel al semnelor, precum şi îmbunătăţirea evidentă a percepţiei şi a inteligenţei vizuale care însoţeşte însuşirea acestuia ne arată ce potenţial bogat are creierul, potenţial pe care abia dacă l-am fi putut bănui, ne arată plasticitatea şi resursele aproape nelimitate ale sistemului nervos, ale organismului uman, când se confruntă cu noul şi trebuie să se adapteze.” — Oliver Sacks   Alte titluri pentru OliverSacks (autor): Un picior de sprijin (2023) , În mișcare. O viață (2023) , Unchiul Tungsten (2023) , Fluviul conștiinței (2023) , Revenirea la viaţă (2023) , Toate la locul lor (2023) , Recunoștință (2023) , Halucinaţii (2023) , Muzicofilia (2023) , Muzicofilia (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Oliver Sacks
EdituraHumanitas
Anul Publicariidecembrie 2021
ISBN9789735072834
Pagini240
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)