Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Vorbind în şoaptă

Vorbind în şoaptă

Best price at Cartepedia.ro

Description

De la Revoluţia din Octombrie până la moartea lui Stalin şi chiar după aceea, viaţa ruşilor a stat sub semnul neliniştii: un simplu cuvânt sau gest putea fi începutul unei cariere excepţionale sau, dimpotrivă, putea distruge o întreagă familie. În apartamentele la comun, micile diferende duceau adesea la denunţuri fatale. În spatele zâmbetului colegului de birou se putea ascunde un colaborator al sistemului care urmărea să-ţi ia postul. Într-o societate în care oricine era suspect, nici măcar membrii aparatului de stat nu erau scutiţi de delaţiuni şi arestări. Orlando Figes a intervievat supravieţuitori ai regimului stalinist şi a citit sute de documente oficiale şi private pentru a înţelege cum se desfăşura viaţa de zi cu zi în această perioadă dominată de neîncredere, teamă, compromisuri şi trădări, în care doar câţiva au îndrăznit să ridice glasul şi să denunţe abuzurile conducătorilor. Alte titluri pentru OrlandoFiges (autor): Revoluția Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor (2016) , Dansul Nataşei. O istorie culturală a Rusiei (2018) , Crimeea (2019) , Să-mi trimiți un cuvânt din când în când. O poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag (2019) , Europenii. Trei vieți și formarea unei culturi cosmopolite în Europa secolului al XIX-lea (2021) , Dansul Nataşei. O istorie culturală a Rusiei (2024) , Rusia revoluționară (1891-1991) (2016) , Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin (2018) , Alte titluri pentru JustinaBandol (traducator): Goana nebună a lumii (2013) , Dragă viață (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Orlando Figes
EdituraPolirom
Anul Publicariimartie 2024
ISBN9789734697533
Pagini600
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
89.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Vorbind în şoaptă | Bookpedia