Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Visul celtului

Visul celtului

Best price at Cartepedia.ro

Description

Îmbinând elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică, Visul celtului este o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic, ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă renaşte după moartea sa.   Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congoul belgian şi în Amazonia ne-au rămas două relatări memorabile. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, intelectual şi civic. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez.   Casement-omul a fost un personaj controversat: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror autenticitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile din viaţa sa – înainte de a fi condamnat la moarte şi executat sub acuzaţia de înaltă trădare –, a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scandaloase, pentru care a fost dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii lui.   Alte titluri pentru Mario VargasLlosa (autor): Scrisori către un tânăr romancier (2024) , Chipuri ale răului în lumea de astăzi (Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu) (2024) , Orgia perpetuă (2024) , Elogiu mamei vitrege (2023) , Războiul sfârșitului lumii (2023) , Oraşul şi câinii (2017) , Lituma în Anzi (2023) , Civilizația spectacolului (2023) , Istoria lui Mayta (2023) , Casa Verde (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Mario Vargas Llosa
EdituraHumanitas Fiction
Anul Publicariioctombrie 2021
ISBN9786067799002
Pagini458
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)