Viata lui Stefan cel Mare. Colectia romane istorice - Mihail Sadoveanu

O carte cu titlul Viata lui Stefan cel Mare a scris, inca de pe timpul domniei lui Cuza, multivalentul scriitor Dimitrie Bolintineanu, autor si al altor biografii de domnitori romani (Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza), precum si al uneia a imparatului Traian, intitulata Viata lui Traian August, fondatorul neamului romanesc (1869). Asadar, ca biograf al lui Stefan cel Mare, Mihail Sadoveanu are un notabil predecesor, iar daca punem la socoteala si Istoria lui Stefan cel Mare a lui Nicolae Iorga, din 1904, publicata la implinirea a 400 de ani de la stingerea faimosului domn al Moldovei, are inca un predecesor, pe cel mai de seama.

Nu este exclus sa mai fie si altii care sa fi scris vreo biografie a celui de la a carui inscaunare la carma Moldovei numaram in 2007 nu mai putin de 550 de valeaturi. Si tot in acest an 2007 s-au implinit 15 ani de cand Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a inscris pe superilustrul voievod moldovean in sinaxar, sanctificandu-l sub numele de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

In Viata lui Stefan cel Mare, pe care unii o considera o biografie romantata, Mihail Sadoveanu lanseaza (pentru prima data, cred), numele Stefan cel Mare si Sfant. La Ion Neculce, in O sama de cuvinte, in 9 din cele 44 de paragrafe ale scrierii, cronicarul vorbeste adesea de Stefanvoda cel Bun. Caracterizarea "Sfant" ii apartine deci lui Sadoveanu, iarcartea sa din 1934, aparuta la Editura Fundatiilor Regale, pare a fi o adevarata expunere de motive, o pledoarie calduroasa pentru sanctificarea vrednicului domnitor. Probabil ca scriitorul a urmarit cu tot dinadinsul sa sugereze Sinodului un demers concret in aceasta privinta. De altfel insasi scrierea biografiei s-a facut intr-o atmosfera solemna, de sacralitate, sacerdotala. Avem o marturie clara in acest sens din partea Profirei Sadoveanu, fiica prozatorului, care arata: "Indata ce-a stiut ca tata scrie Viata lui Stefan cel Mare, copilarimea de la Copou a inceput a-l privi cu uimire si amuzament.  - Uitati-va cum merge! - spunea mezinul Mihut, pandindu-l de dupa usa. - Ii mai lipseste numai sceptrul in mana si coroana pe capl Si-asa si era. La masa luase obicei sa nu mai bea decat dintr-o cupa aurita cu picior. Iar in odaile lui punea toata ziua sa i se afume cu smirna si tamaie, de mirosea ca intr-o biserica.! Trecea cu sprancene incruntate peste bulgarul albastru al ochilor, cu gandul la Moldova si la intreg poporul crestinatatii ". Asa socotea Sadoveanu ca se cuvenea a scrie despre viata unui sfant.

Nicolae Iorga - pe baza de documente (in cartea sa, istoricul, literat si el, face 378 de trimiteri exacte la tot felul de izvoare) - ne infatiseaza indeosebi un Stefan rational, chibzuit in toate cele.,, El - scrie Iorga - nu era un om pornit, nu era un suflet dorit de faima, nu era un poet al razboaielor, ci un om de carmuire care cantareste puterile, prevede sfarsitul lucrurilor, si, rece intre prieten si dusman, intre crestin si pagan, se indeamna numai la fapte in adevar folositoare tarii sale" (Istoria lui Stefan cel Mare, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966, p. 78). Tot Iorga este de parere ca in Stefan cel Mare poporul roman si-a gasit "cea mai deplina si mai curata icoana a sufletului sau ". Dar istoricul nu scoate in relief la tot pasul piosenia domnitorului miruit in 1457, pe campia numita Direptate, de un mitropolit numit Teoctist. Tocmai piosenia, cucernicia, religiozitatea iesita din comun a donmitorului este trasatura asupra careia staruie Sadoveanu in paginile sale, motivand astfel actul sanctificarii savarsit in urma cu 15 ani, sub obladuirea Bisericii de catre un alt Teoctist, mai mare in cin decat acela din veacul al XV-lea.

Ce-si aducea aminte tanarul Stefan, orfanul si pribeagul? Ca intr-un ceas de mahnire descalecase, impreuna cu tatal sau, intr-o noapte de vara, la" o bisericuta umila zidita din glod si slujita de un monah in zdrente" si ca, acolo, a ingenuncheat "langa parintele sau, plecandu-si fruntea si harazindu-se fierbinte lui Hristos, pentru slujba dreptatii" (Viata lui Stefan cel Mare, Editura Mondero, Bucuresti, 1992, p. 19). Intreg textul sadovenian este o demonstratie epica a fidelitatii lui Stefan fata de acea harazire, fata de acel juramant de credinta facut, intr-o bisericuta saraca, de glod, de catre acela care avea sa umple Moldova de biserici din piatra si cu odoare aurite, slujite de preoti invesmantati in odajdii fastuoase.