Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Timp retrăit

Timp retrăit

Best price at Cartepedia.ro

75.00 RON
In Stock

Description

Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul Academiei Premiul Naţional pentru Literatură   Crâmpeie de viață, amintiri depănate cu savoare de unul dintre cei mai cunoscuți și mai carismatici oameni de litere contemporani.   În stilul caracteristic, de povestitor desăvârșit, Alex. Ștefănescu adună în acest volum amintiri, evocări, portrete care, împreună, creionează nu doar imaginea aproape a unui secol întreg din cultura României, ci și pe aceea a unui univers personal și intim, unde cotidianul, cu toate provocările lui, devine un personaj care își poartă cititorul într-o călătorie a căutării de sine.   Autorul nu se dezice nici aici de franchețea și naturalețea cu care deja a obișnuit în celelalte cărți ale sale și vorbește atât despre momentele bune, cât și despre cele mai puțin bune, construind astfel o perspectivă echilibrată asupra lumii în care a trăit, trăiește și va trăi. Iar această lume pare o vâltoare pe care Alex. Ștefănescu a îmblânzit-o mereu prin lectură, prin scris și prin întâlniri cu oameni memorabili. Faptul că cititorii lui sunt contemporani cu această lume conferă un plus de vibrație acestor rânduri. Alte titluri pentru Alex.Ştefănescu (autor): Un scriitor, doi scriitori (2014) , Eminescu, Poem cu Poem | Călin (File din poveste) (2015) , Eminescu, Poem cu Poem | Venere și Madonă (2016) , Eminescu, Poem cu Poem | Scrisoarea a III-a (2016) , Eminescu, Poem cu Poem | Doina (2016) , Jurnal Secret. Serie nouă (2009-2015) (2016) , Eminescu, poem cu poem (2017) , Culturi în mișcare (2023) , Eminescu, poem cu poem (2019) , Eu și comunismul (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Alex. Ştefănescu
EdituraCurtea Veche
Anul Publicariiaprilie 2022
ISBN9786064411440
Pagini656
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
75.00RON
Timp retrăit | Bookpedia