Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Teatru III. Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul

Teatru III. Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul în serios, nimic pe de-a-ntregul în râs. Am încercat, în Victimele datoriei, să înec comicul în tragic. Amedeu e, înainte de toate, drama cuplului. O dramă realistă, dar tratată cu mijloace neobișnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat între două personaje, e întruchiparea unui duh neînduplecat: neputința lor de a iubi provoacă, fără îndoială, un soi de pasivitate latentă. Tabloul ar putea fi o poveste cu zâne și cu bătrâne vrăjitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor științei medicale (succese ale tratamentelor de întinerire, de grefe, implantări de organe și membre care lipsesc etc.) și ale chirurgiei estetice. Dacă e altceva, spectatorii își vor da seama. Comicul nu e bun decât dacă e îngroșat; trag nădejde că e așa. Și comicul nu e comic decât dacă e puțin înspăimântător. Al meu este oare așa?” Eugène Ionesco Alte titluri pentru EugèneIonesco (autor): Căutarea intermitentă (2023) , Între viață și vis (2023) , Teatru V. Improvizație la Alma. Ucigaș fără simbrie (2023) , Teatru IV. Teatru scurt (2023) , Antidoturi (2023) , Poveşti pentru copii mai mici de 3 ani... sau mai mari (2023) , Descoperiri (2022) , Un om sub semnul întrebărilor (2022) , Teatru I (2024) , Teatru II (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Eugène Ionesco
EdituraHumanitas
Anul Publicariifebruarie 2017
ISBN9789735055288
Pagini248
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Teatru III. Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul | Bookpedia