Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sunt și copii în zigzag

Sunt și copii în zigzag

Best price at Cartepedia.ro

Description

Roman distins cu Premiul Mondello și Premiul Grinzane Cavour Cu câteva zile înainte să împlinească treisprezece ani şi să intre, potrivit tradiţiei iudaice, în rândul adulţilor, Nono, povestitor cu o imaginaţie uluitoare, poliţist în devenire şi elev-problemă, este trimis de tatăl lui, detectiv exemplar al poliţiei din Ierusalim, la unchiul său pedagog, singurul care l-ar mai putea aduce pe calea cea bună. Însă călătoria cu trenul în pragul ceremoniei de bar mitzvah devine pe neaşteptate începutul unui joc extraordinar, în care întâlnirea cu fascinantul Felix, escroc de talie internaţională şi gentleman excentric cu un straniu accent românesc, şi cu fermecătoarea Lola Ciperola, marea doamnă cu şal violet a teatrului israelian, îi va deschide calea spre o aventură fabuloasă. Roman picaresc despre copilărie, identitate şi aventura dureroasă a maturizării, Sunt şi copii în zigzag explorează, prin ochii unui copil cu totul aparte, o lume carnavalescă în care nimic nu e ceea ce pare şi măştile se schimbă la fiecare pas. Distins cu Premiul Mondello (1996) şi Premiul Grinzane Cavour (1997), romanul a fost ecranizat în 2012 în regia lui Vincent Bal, cu Thomas Simon, Burghart Klaußner şi Isabella Rossellini în rolurile principale. Alte titluri pentru DavidGrossman (autor): Până la capătul pământului (Top 10+) (2024) , Cineva cu care să fugi de acasă (2018) , Căderea din timp (Top 10+) (2021) , Mierea leului (2023) , Nu e nicio clipă fără o pisică (2023) , Inima gânditoare (2024) , Un cal intră într-un bar (Top 10+) (2018) , De mine viața și-a tot râs (2020) , Alte titluri pentru GheorgheMiletineanu (traducator): Durere (2016) , Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)David Grossman
EdituraPolirom
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9789734691999
Pagini384
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
44.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sunt și copii în zigzag | Bookpedia