Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Străzi din București și numele lor. Personalităţi din literatură, presă și muzică

Străzi din București și numele lor. Personalităţi din literatură, presă și muzică

Best price at Cartepedia.ro

Description

Acest volum continuă seria „Străzi din București și numele lor”, dedicată străzilor cu nume de persoane, apărută în colecția „Planeta București”. Pentru realizarea lucrării am cercetat documente aflate la Arhivele Naționale, Primăria Municipiului București și în alte locuri. Am consultat cărți, articole, hărți și planuri ale orașului, albume, am cules informații de la urmași ai celor care au dat numele lor unor străzi din București. Toate afirmațiile inedite indică sursa de unde provin. Primul nume de scriitor atribuit unei străzi din București a fost cel al lui Mihai Eminescu, în toamna lui 1889, la numai câteva luni după dispariția sa. Au urmat Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Gavriil Musicescu, Dumitru Florescu și alții. Numele unui om politic putea fi refuzat, al unui poet – niciodată. Alte titluri pentru AurelIonescu (autor): Străzi din București și numele lor (Vol.1) Nume de aviatori (2020) , Străzi din București și numele lor (Vol.4) Domnitori și dregători (2020) , Străzi din București și numele lor (Vol.5) Personalităţi din arhitectură și artă (2020) , Străzi din București și numele lor. (Vol.3) Personalități ale bisericii, medici și farmaciști (2021) , Sărbătoarea Matematicii (2024) , Străzi din București și numele lor (Vol. 7) A-D (2024) , Străzi din București și numele lor (Vol.2) Nume de militari și eroi (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Aurel Ionescu
EdituraVremea
Anul Publicariimartie 2021
ISBN9786060810148
Pagini322
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
32.01RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Străzi din București și numele lor. Personalităţi din literatură, presă și muzică | Bookpedia