Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Strălucirea și suferințele curtezanelor Vol. 2

Strălucirea și suferințele curtezanelor Vol. 2

Best price at Cartepedia.ro

15.00 RON
In Stock

Description

După avalanşa de întâmplări prezentate în primul volum, s-ar putea crede că au fost epuizate toate elementele de interes în cea de-a doua parte a cărţii. Nimic mai neadevărat. Enigme gen sinucidere sau crimă, remuşcări, planuri compromise tocmai când erau pe punctul de a se finaliza şi o incredibilă schimbare de drum: din faţa ghilotinei spre o înaltă funcţie din poliţie sunt doar câteva ingrediente în măsură să suscite la maximum interesul cititorului. Nu mai puţin, personajul central al romanului, falsul abate Herrera, deşi etalează o abilitate înfricoşătoare în a profita de tot ce îi apare în cale, reuşeşte totuşi, în mod straniu, să-şi apropie empatia cititorilor. Strălucirea şi suferinţele curtezanelor reprezintă cel mai complet şi mai puternic roman din seria “Comedia umană”, fiind considerat, pe bună dreptate o capodoperă a literaturii universale. O carte senzaţională, o lectură de neuitat!                                                                                                                       Alte titluri pentru Honoréde Balzac (autor): Femeia la treizeci de ani (2013) , Eugénie Grandet (2013) , Eugenie Grandet (2014) , Verișoara Bette (2015) , Peripețiile Fanchettei (2022) , Iluzii pierdute (Vol. 2) (2017) , Secretele prințesei de Cadignan și alte studii de femei (2017) , Tratat despre excitantele moderne. Tratat despre viața elegantă (2018) , Moș Goriot (2018) , Eugénie Grandet (Carte pentru toți) (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Honoré De Balzac
EdituraOrizonturi
Anul Publicariiiunie 2014
ISBN9789737362506
Pagini286
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.00RON