Stapanii ideilor economice, volumul 2. Epoca moderna, din secolul al18-lea pana la inceputul secolului al 19-lea - Angela Rogojanu

Intre toate epocile, secolul al XIX-lea poate fi numit deopotriva, secolul democratiei sau secolul revolutiilor sau secolul liberalismului sau secolul libertatii de gandire. Stiinta economica, amestecata in acest joc al istoriei, avea de infruntat propriile «revolutii» si propriile «dileme» osciland intre alegeri imposibile. Liberali mari si mici, socialisti de tot felul, democrati si crestini, catolici si protestanti, institutionalisti, anarhisti si conspiratori, empiristi si aprioristi, moderati si marginalisti, toti s-au crezut la un moment dat «stapanii ideilor economice», proclamand ca au gasit cheia bunastarii oamenilor. Lupta se ducea in planul ideilor intre adepti si adversari, dusmani de clasa sau nu, reali sau inventati. Pe langa dezacordul stiintific, un grav dezacord moral insotea controversele. Viziuni catastrofice, utopii, falanstere, asociatii, federatii, dictaturi, democratii etalau guvernari de tot felul. Intrebarea obsedanta aruncata pe piata ideilor – «Cum era posibil ca niste principii valoroase sa produca efecte dezastruoase?»– alunga pentru mult timp celebra reteta «Cum sa faci un stat bogat». Contestatarii cereau revizuirea concluziilor clasicilor, pledand pentru interventionism sau chiar pentru etatism integral, intr-o societate viitoare fara capitalisti. In locul «mainii invizibile», al «laissez-faire-ului» si al statului «paznic de noapte al capitalismului», trebuia sa stea «mana puternica a statului», «protectionismul» si «statul inaintea individului». Daca oamenilor li se spunea «ceva precis, ceva de priceput», precum: «Sa schimbam omul si vom schimba mediul», «Guvern economic», atunci calea spre «exproprierea expropriatorilor» asigura aderenta ideilor de acest fel. Daca «oamenii erau virtuosi pana la interes», atunci «in locul concurentei trebuia sa stea asociatia», iar daca «puterea era forta organizata» si daca puterea corupea, atunci oamenii sa caute «ordinea fara putere».

    Cunoscatorii avertizau: «Puterea corupe, iar puterea absoluta, corupe absolut», «Proprietatea este un furt», «Saracia inseamna sclavie!», «In locul libertatii absolute morala, in locul egalitatii ierarhia, iar in locul dreptului la revolta autoritatea», dar spusele lor se pierdeau in vuietul vremii. Intr-adevar, «spiritul capitalist» parea pierdut, chiar daca romanticii democratiei invatau oamenii «sa devina egali», depasindu-si complexul de a nu fi fost nascuti egali.