Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Simbolismul Crucii

Simbolismul Crucii

Best price at Cartepedia.ro

Description

„René Guénon nu tratează simbolismul crucii în sens restrâns, creştin, şi nici într-unul restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referinţă. El este discutat în primul rând din perspectiva metafizică, aceasta fiind, susţine autorul, şi cea mai importantă. Apoi semnificaţia sa este regăsită în interpretarea altor structuri cu aceeaşi virtute explicativă, dar cu o „geometrie” diferită, cum este Arborele cu şarpele încolăcit în jurul trunchiului sau ţesătura cu firele sale intersectate.   În viziunea autorului sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu îl exclude pe cel istoric. Aceasta pentru că cel din urmă este condiţionat, căci derivat, din principiul metafizic, care este cel esenţial de raportare. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente. În acest sens crucea reprezintă un soi de busolă de orientare în mijlocul stărilor multiple de existenţă a ceea ce este real: Fiinţa. Structura ei trimite, pe verticală, la ierarhia tipurilor ontologice (determinate de Fiinţă) şi, pe orizontală, la amploarea individualităţilor acestora.” - Irina-Gabriela Buda   Alte titluri pentru RenéGuénon (autor): Domnia cantității și semnele vremurilor (2022) , Criza lumii moderne (2022) , Metafizică şi cosmologie orientală (2022) , Ezoterismul creştin (2022) , Autoritate spirituală şi putere temporală (2022) , Marea Triadă (2022) , Demiurgul şi alte studii tradiţionale (2023) , Scurtă privire asupra iniţierii (2023) , Iniţiere şi realizare spirituală (2023) , Omul şi devenirea sa după Vedānta (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)René Guénon
EdituraHerald
Anul Publicariiiunie 2021
ISBN9789731118734
Pagini208
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
36.38RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)