Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament

Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament

Best price at Cartepedia.ro

Description

Sfântul Petru, personaj central al Noului Testament, prinț al Apostolilor, cum a mai fost numit, reprezintã piatra fundamentală pe care Iisus i-a zidit Biserica Sa. El, Simon, umilul pescar, căruia Hristos îi va schimba, încă de la prima întâlnire, numele în Petru, va fi, după cum ni-l prezintă Evangheliile, cel mai întreprinzător din grupul celor doisprezece, ocupând o poziție dominantă, ca reprezentant și interpret al acestora, și primul căruia i S-a arătat Iisus înviat. El este animatorul și conducătorul Bisericii primare din Ierusalim, pentru a se dedica ulterior activității de misionar mai întâi printre iudei, apoi printre păgâni, impunându-și autoritatea și prestigiul în determinarea orientărilor pastorale și teologice. Cu momentele sale de generozitate și încredere, dar și cu nesiguranțele și chiar trădările sale, el rămâne cel mai apropiat fiecăruia dintre noi.  Mereu iubit de Iisus, Care îi va conferi un rol deosebit, instituindu-l „păstorul turmei” Sale, Petru va face suprema dovadă a credinței prin martiriul suferit la Roma, sub Nero.

Key Specifications

Autor(i)Settimio Cipriani
EdituraMeteor Press
Anul Publicariioctombrie 2016
ISBN9786069100028
Pagini192
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
21.34RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament | Bookpedia