Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov

Best price at Cartepedia.ro

Description

Sfântul Dimitrie este singurul numit de Biserică Mare Izvorâtor de Mir. Izvorârea de mir este unul dintre semnele de recunoaştere a sfinţeniei. Miresmele sunt o rămăşiţă a paradisului pierdut şi o arvună a paradisului aşteptat. Mirul este sinteză şi esenţă, pecete şi uleiere mesianică spre jertfire de sine izbăvitoare. Mireasma este purtătoare de transfigurare. Cum spune o cântare din Canonul Sfântului: „Mirul cel mai lucrător decât focul, Sfinte Dimitrie, ajungând la toată Biserica, curge, izvorăşte, viază şi lucrează tainic, celor ce aleargă cu credinţă la el arzându-le bolile şi gonind demonii.” Poate că revărsarea abundentă de mir constituie şi o compensare a duhorilor cu totul ieşite din comun şi insuportabile din temniţa în care era închis, după relatările sinaxarului.   Bucureștii se bucură de patronajul Sfântului Dimitrie cel Nou (Basarabov). Este mișcător să vezi în fiecare an, indiferent dacă vremea este frumoasă sau crâncenă, șiruri de credincioși de câteva sute de metri, așteptând răbdători, cu flori și cu lumânări aprinse în mână, să sărute moaștele Sfântului. S-ar cuveni ca fiecare bucureștean să facă măcar o dată în viață experiența unui astfel de pelerinaj în mijlocul cetății!

Key Specifications

EdituraMeteor Press
Anul Publicariioctombrie 2015
ISBN9786068653556
Pagini104
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
21.34RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov | Bookpedia