Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sfaturi părintești și leacuri mângâietoare (Vol. 2)

Sfaturi părintești și leacuri mângâietoare (Vol. 2)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Volumul de față reunește câteva dintre sfaturile Sfântului Daniil Katunakiotul (1846-1929) – starețul, călăuza duhovnicească neamăgită și unul dintre stâlpii renașterii monahale a Sfântului Munte în secolul al XIX-lea. Virtutea sa, ex­pe­rien­ța duhovnicească, rugăciunea, smerenia și aplecarea asupra cărților i‑au dat cu îndestulare pricepere spre a recunoaște ușor rătăcirea și a o îndrepta, a‑i vindeca pe cei demonizați, a‑i călăuzi pe monahii căzuți în ispite și a aduce, prin cuvântul viu, mângâiere celor în necazuri, dureri, dezamăgiri și deznădejde. Textele selectate ne vor ajuta să înțelegem chipul viețuirii acestui sfânt de curând canonizat (prăznuit la 7 septembrie), cu nădejdea de a‑l urma și a-i dobândi binecuvântarea în vremuri în care pilda bărbăției și a curajului duhovnicesc este tot mai necesară. „Când copiii vor primi de la o vârstă fragedă o educație creștină și vor fi învățați de părinți frica de Dumnezeu, obișnuind în fiecare seară să‑și facă cu luare‑aminte scurta rugăciune, luând parte dimpreună cu părinții la Liturghie, vor dobândi deprinderea cea bună și vor ajunge ei înșiși să aș­tepte ziua și sărbătoarea aceea când se vor duce la biserică spre a asculta cuvântul lui Dumnezeu.” Sf. Daniil Katunakiotul Alte titluri pentru DaniilKatunakiótul (autor): Răsplata iubirii (Vol. 1) (2024) , Alte titluri pentru Pr. Dr. GabrielMândrilă (traducator): Patericul Sfântului Munte (2022) , Sfântul Nectarie din Eghina (2022) , Povestiri de Paşti (2022) , Acolo unde Dumnezeu nu se vede (2024) , Theotokarion (2023) , O să vă spun... (2023) , Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor (2022) , Carte de bucate de la mănăstirile din Grecia, însoțită de câteva file de Pateric (2022) , Călătoria autodescoperirii (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Daniil Katunakiótul
EdituraSophia
Anul Publicariiiunie 2024
ISBN9789731369716
Pagini176
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
19.40RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sfaturi părintești și leacuri mângâietoare (Vol. 2) | Bookpedia