Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Război

Război

Best price at Cartepedia.ro

46.51 RON58.14-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„E un miracol. Cuvântul nu-i deloc prea puternic.“ Le Monde des Livres   Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și două sute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie“.   Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pe câmpul de luptă și până la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, se împrietenește cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângă moarte și, în sfârșit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat până atunci să trăiască. Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei și al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodată până acum în forma unui text literar separat. La douăzeci de ani după 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare“, prinde „melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni“. Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline. Alte titluri pentru MagdaRăduţă (traducator): Mănâncă-mă (2013) , Catherine-Paris (Top 10+) (2016) , Tristețea îngerilor (Vol. 2) (2016) , Povestea Ástei (2022) , Între cer și pământ (Vol. 1) (2023) , Tristețea îngerilor (Vol. 2) (2023) , Inima omului (Vol. 3) (2023) , Catherine-Paris (2013) , Între cer și pământ (Vol. 1) (2014) , Întoarcerea fiului risipitor (2015) ,

Key Specifications

Autor(i)Louis‑Ferdinand Céline
EdituraPandora M
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9786069785850
Pagini176
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
46.5158.14-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)