
Regina roșie (Vol. 1)
Best price at Cartepedia.ro
Description
PUTEREA ESTE UN JOC PERICULOS Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotati cu puteri supraumane. Mare face parte dintre roșii și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un sătuc, până când destinul o aduce în fața regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și rosie, dar și argintie, cu puteri nebănuite. Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înalta Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, Mare devenind astfel o prințesă argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, tânăra riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar, în jocul periculos în care a intrat, singura certitudine este trădarea. Alte titluri pentru VictoriaAveyard (autor): Sabia de sticlă (Vol. 2) (2023) , Colivia regelui (Vol. 3) (2023) , Furtuna războiului (Vol. 4) (2023) , Distrugătorul de lumi (2023) , Alte titluri pentru ShaukiAl-Gareeb (traducator): Fericirea începe azi (2013) , Sub aceeaşi stea (2022) , Blestemul din Swoon (2013) , Elixirul vieții (2022) , Fericirea mea eşti tu (2013) , Bestia (2013) ,