Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Regele din Bissap

Regele din Bissap

Best price at Cartepedia.ro

Description

Un covor țesut de o bunică dintr-un sat din Oltenia și un Ndop, o țesătură sacră, lucrat de ultimul artizan bamileke din Camerun, devin vasele comunicante a două culturi diferite, dar care au în comun simbolurile și un întreg imaginar încărcat cu sensuri mai mult sau mai puțin vizibile. Însă nebănuite sunt căile pe care cele două ajung să se asocieze. O căsnicie de zece ani armonioasă, cu vacanțe și vizite în cele mai râvnite locuri de pe planetă și o situație materială de invidiat, o lume cât se poate de concretă și firească pentru un cuplu, se sfârșește brusc în urma unei întâmplări cu consecințe grave pentru Iris, care se hotărăște să fugă din țară. Se angajează la Paris la o fundație ce o trimite să lucreze în Camerun, unde va contribui la pro-movarea unui rege bamileke. Pentru a putea face asta însă, trebuie să treacă printr-o inițiere, fapt care se dovedește a avea o miză dublă. Alte titluri pentru DanielaUlieriu (autor): Trei secole de gastronomie românească (2018) , Perna cu fluturi (2021) , Cvartet (2021) , Prințesa și perla (2022) , Ly și Sophie hoinare prin timp (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Daniela Ulieriu
EdituraPolirom
Anul Publicariiianuarie 2024
ISBN9789734697397
Pagini304
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)