Punctul Critic nr. 1-2 (39-40) 2022. Apartenenta euro-comunitara a Romaniei. Un parcurs in clar-obscur Lectia istorica a tratatului de pace de la Tria

In tulburele context postdecembrist, calea integrarii euroatlantice, in general, si a celei comunitare de la nivel european, in special, reprezentau pentru Romania singurele raze de speranta pentru prezervarea atributelor ei statale si identitare. Perspectiva alunecarii din nou in sfera de influenta a marii puteri ruse care evolua in mod impredictibil la Rasarit dupa destramarea URSS era de neconceput pentru romani dupa trauma implementarii comunismului in Romania cu tancurile si comisarii sovietici. Asadar, fara niciun dubiu, optiunea integrarii euroatlantice era singura cale viabila pe care Romania putea apuca atunci. Consensul atins de societatea romaneasca la acel moment, consemnat prin Declaratia de la Snagov (21 iunie 1995), reprezinta un act de maxima luciditate nationala care face cinste romanilor, reflectand capacitatea lor de intelegere adecvata a realitatilor cu care aveau de-a face. Din pacate insa pentru aceeasi societate romaneasca nu la fel de inspirata s-a dovedit a fi si modalitatea in care ea a ales sa evolueze pe calea parcursului sau euroatlantic, aratand in cei 15 ani de apartenenta la Uniunea Europeana o incapacitate, devenita intre timp cronica, de asimilare a noului sau statut, dar si de adaptare la metamorfozele pe care insusi proiectul european le-a cunoscut in acest rastimp. Din aceasta cauza, in vremuri de pandemie si razboi, romanii au ajuns sa deconteze neajunsurile actualei crize globale de o maniera dramatica, experimentand o serie de paradoxuri din ce in ce mai greu de explicat, precum costurile mari pentru energie intr-o tara care abunda in resurse energetice, amenintarea unei crize alimentare in conditiile unui potential agroalimentar de exceptie al teritoriului national sau continuarea pledoariei politice pentru primirea si intretinerea de refugiati de pretutindeni in conditiile in care milioane de romani au apucat calea strainatatii. In fata acestor realitati, un nou moment de luciditate si convergenta nationala devine imperativ cu atat mai mult in aceste timpuri de fatalitate istorica care trambiteaza o reconfigurare a ordinii lumii, prefigurand riscuri cu valente apocaliptice la adresa natiunii romane si a statalitatii romanesti.