Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara urmata de marturia lui Cornel Dragoi

Relatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu.

„Ceea ce iti taie respiratia in aceste pagini este sa vezi in ce masura comunismul a fost o crima organizata la adapostul legii si legitimata prin minciuna. Comunistii apar ca banditi legalisti. Ca orice banditi, ei injura, bat, tortureaza, omoara, numai ca pentru cele mai teribile atrocitati ei au legi. Dintii se smulg in numele poporului, iar «banditi» si «dusmani ai poporului» sunt cei schingiuiti, si nicidecum calaii. Pentru judecatorii-banditi, pentru anchetatorii-banditi, pentru gardienii-banditi, pentru toti acestia si pentru crimele lor – nu exista legi. Ei sunt legea si ei comit crimele in numele legii lor.“ – Gabriel Liiceanu

„Uite asa-mi vin in minte... cum mi-au bagat ochelari d-astia de tabla, fereasca Dumnezeu sa stiti ce-i asta, si m-a luat de brat, ca nu vedeam nimica pe coridor. Si, ori ca mi-a pus el piedica, ori m-am impiedicat - ca am venit pa branci, asa, jos. Si el mi-a dat cu bocancu aici, in coasta.

Traieste in Pitesti. [...] El are burta si eu m-am uscat, ca ma vedeti cum sunt, numai piele si os. Sunt ca o masca acum, doamna, de chinurile care au fost pe mine si de inima rea pe care am avut-o. Asa. Si sa viu acasa sa nu mai gasesc nimic!! Nimic n-am gasit. Daca ma taiam la un deget, eu n-aveam cu ce ma lega. Tot ce-am lasat in casa si in magazia mea si in curtea mea - n-am mai gasit nimic. Nu mai pot sa-mi spun tot amaru care a fost in mine si tot chinu cu care m-a chinuit hotii astia...“ – Elisabeta Rizea