Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Poezii (Octavian Goga)

Poezii (Octavian Goga)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Rugăciune Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpâne, În fața strălucirii tale. În drum mi se desfac prăpăstii, Și-n negură se-mbracă zarea, Eu în genunchi spre tine caut: Părinte,-orânduie-mi cărarea! În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapă. Din valul lumii lor mă smulge Și cu povața ta-nțeleaptă, În veci spre cei rămași în urmă, Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă. Dezleagă minții mele taina Și legea farmecelor firii, Sădește-n brațul meu de-a pururi Tăria urii și-a iubirii. Dă-mi cântecul și dă-mi lumina Și zvonul firii-ndrăgostite, Dă-i raza soarelui de vară Pleoapei mele ostenite. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frânge, Și de durerea altor inimi Învață-mă pe mine-a plânge. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maștere și rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plângă-n lacrimile mele. Dă-mi tot amarul, toată truda Atâtor doruri fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Și gem robiile de veacuri. De mult gem umiliții-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară... Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. În suflet seamănă-mi furtună, Să-l simt în matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate; Și cum sub bolta lui aprinsă, În smalț de fulgere albastre, Încheagă-și glasul de aramă: Cântarea pătimirii noastre.     Alte titluri pentru OctavianGoga (autor): Poezii (2022) , Versuri (2022) , Poezii (2018) , Octavian Goga. Opere Vol. II (2018) , Dorința (2019) , Poezii (2019) , Cântece fără țară (2019) , Din larg (2019) , Din umbra zidurilor (2019) , Ne cheamă pământul (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Octavian Goga
EdituraCorint
Anul Publicariiianuarie 2017
ISBN9786067820553
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
9.60RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)