Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Parlamentul României în jurisprudența Curții Constituționale (Vol. I + II)

Parlamentul României în jurisprudența Curții Constituționale (Vol. I + II)

Best price at Cartepedia.ro

212.43 RON
In Stock

Description

În cadrul democrațiilor constituționale autentice, instituția Parlamentului și parlamentarismul – ca un concept fundamental și un mod de organizare statală a puterii – rămân piatra de temelie a democrației, condiția de bază a funcționalității statului de drept și garanția primordială pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Parlamentul reprezintă o „veritabilă arenă” pentru dezbateri, dispute publice, într-un mod transparent și competitiv pentru luarea deciziilor, exercitând astfel, potrivit unor proceduri, reguli și cutume democratice, puterea politică și puterea legiuitoare a statului. Lucrarea analizează instituția Parlamentului în mod structurat, punând la dispoziție un material doctrinar amplu, privit din dublă perspectivă: teoretică și practică – prin aducerea în prim-plan a jurisprudenței relevante. Cartea se adresează specialiștilor dreptului, studenților, teoreticienilor, dar și celor din afara domeniului, care doresc să se documenteze despre subiectul tratat.   Din cuprins Parlamentul României – organ reprezentativ suprem și unică autoritate legiuitoare a țării Funcțiile Parlamentului Controlul parlamentar Decizii relevante ale Curții Constituționale în materia organizării și funcționării Parlamentului Decizii relevante ale Curții Constituționale în materia legiferării   Puncte forte Lucrarea cuprinde o prezentare exhaustivă a instituției Parlamentului Noțiunile explicate sunt ușor de asimilat, iar prezentarea acestora este făcută într-un stil clar și logic Materialul jurisprudențial este consistent și relevant, eficientizând înțelegerea teoriei Structură aptă de a face lucrarea inteligibilă și ușor de parcurs Index jurisprudențial detaliat Alte titluri pentru VargaAttila (autor): Lucia Stănescu. Viziune. Talent. Inspirație. Un vis a fost… / Visione. Talento. Inspirazione. Un sogno è stato... (ediție bilingvă) (2021) , Alte titluri pentru MarianEnache (autor): Drepturile și libertățile fundamentale în jurisprudență Curții Constituționale (Vol. 2) (2019) , Autoritatea judecătorească în jurisprudența Curții Constituționale a României (2021) , Instituții procesual civile în jurisprudența Curții Constituționale (2021) , Funcționarul public în jurisprudența Curții Constituționale (2023) , Alte titluri pentru ŞtefanDeaconu (autor): Drepturile și libertățile fundamentale în jurisprudență Curții Constituționale (Vol. 2) (2019) , Drept constituțional (2022) , Autoritatea judecătorească în jurisprudența Curții Constituționale a României (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Marian Enache, Ştefan Deaconu
EdituraC.H. Beck
Anul Publicariiiunie 2023
ISBN9786061813063
Pagini1072
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
212.43RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)