Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Omul își află pacea numai în Dumnezeu

Omul își află pacea numai în Dumnezeu

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Sufletul, cel ce mă vădește a fi om, trăiește numai prin Dumnezeu și numai în unire cu El. Iar atunci când se desparte de El pătimește grozav. Viața sufletului meu este, de fapt, pacea puterii mele sufletești, iar această pace își are obârșia doar în Dumnezeu. Există, de asemenea, și o lume a trupului – una înșelătoare, de unde îşi iau început viforele care se iscă în suflet. Despre această lume grăia Domnul că „peste ea va veni pieirea”, și oamenii „nu vor avea scăpare” (I Tesaloniceni 5, 3). Lumea cea duhovnicească își are izvorul în ­Duhul lui Dumnezeu și se deosebește precum cerul de pământ de lumea cărnii, a trupului. Este o lume cerească, zidită ca noi să dobândim în ea fericirea. „Pace vouă!”, le grăia Domnul adesea ucenicilor Săi, dăruindu‑le pacea Sa, iar apostolii propovăduiau credincioșilor pacea lui Dumnezeu, urându‑le să se bucure de pacea lui Dumnezeu ca de darul cel mai de preț, tocmai pentru că ea, această pace, este viața sufletului și mărturisește unirea sufletului nostru cu Dumnezeu. Dacă sufletul nu are pace, se tulbură – tulburarea fiind proprie tuturor stărilor celor pătimașe –, aceasta vădind totodată faptul că întru el se înstăpânește moartea duhovnicească, căci în inima noastră lucrează vrăjmașul mântuirii.” Sfântul Ioan din Kronstadt Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.      Alte titluri pentru sf. Ioande Kronstadt (autor): În lumea rugăciunii (2022) , Cum ne mântuiește Dumnezeu (2022) , Adevărurile în care cred (2022) , Cum găsim calea spre fericire (2023) , Despre tulburările lumii de astăzi (2022) , Lecții de viață harică (2022) , Rugăciunile Sf. Ioan din Kronstadt (2022) , Puterea mea este Dumnezeu (2023) , Despre patimi și virtuți (2024) , Viața mea în Hristos (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Sf. Ioan De Kronstadt
EdituraSophia
Anul Publicariiiunie 2023
ISBN9789731369136
Pagini160
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
14.55RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Omul își află pacea numai în Dumnezeu | Bookpedia