Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
O didactică a limbii şi literaturii române. provocări actuale pentru profesor şi elev

O didactică a limbii şi literaturii române. provocări actuale pentru profesor şi elev

Best price at Cartepedia.ro

34.76 RON
In Stock

Description

Ce rol are studiul limbii şi literaturii materne azi? Care sunt noile contururi ale disciplinei? Cum pot profesorii să-şi adapteze demerusrile astfel încât să le dezvolte elevilor, prin orele de limba şi literatura română, competenţele, valorile şi atitudinile care îi pot ajuta să reuşească în viaţă, în contextul lumii actuale?   Volumul de faţă propune răspunsuri la aceste întrebări, având în vedere: - cercetări, teorii şi practici didactice actuale; - o viziune integrată şi coerentă asupra studiului limbii şi literaturii române la nivelul învăţământului secundar (gimnaziu şi liceu); - rolurile noi ale profesorului în proiectarea demersurilor didactice, în organizarea învăţării şi în evaluarea achiziţiilor elevilor; - adaptarea activităţilor didactice la profilul şi nevoile elevului de azi.       Alte titluri pentru FlorentinaSâmihăian (autor): Limba şi literatura română pentru clasa a VII-a. Semestrul al II-lea (Metoda ştiu-descopăr-aplic) (2024) , Evaluarea Națională Clasa a VI-a. Limbă și comunicare (2024) , Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VII-a (2022) , Limba și literatura română. Caietul elevului. Clasa a VI-a (2023) , Limba și literatura română. Caietul elevului. Clasa a VIII-a (2023) , Limba și literatura română. Caietul elevului. Clasa a V-a (2024) , Limba și literatura română. Manual clasa a VIII-a (2022) , Limba şi literatura română. Manual pentru Clasa a VI-a (2022) , Limba și literatura română. Ghidul profesorului. Clasa a VIII-a (2021) , Limba și literatura română. Clasa a X-a (2023) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
34.76RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)