Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Natură umană

Natură umană

Best price at Cartepedia.ro

Description

Prix Femina 2020   Din iulie 1976, una dintre cele mai secetoase veri ale secolului, până în decembrie 1999, lună marcată de ploi diluviene, Natură umană evocă mai bine de douăzeci de ani din istoria Franţei şi a mapamondului (explozia centralei de la Cernobîl, sfârşitul URSS, venirea la putere a lui François Mitterrand, dezastrul ecologic provocat de scufundarea petrolierului Erika). Acţiunea se petrece în Franţa rurală, în departamentul Lot, o zonă izolată, mai puţin supusă schimbărilor precum apariţia noilor tehnologii şi infrastructuri şi regulilor comerţului global. Alexandre, care a crescut la ferma lui din Lot, alături de cele trei surori, îşi doreşte să-şi ducă mai departe viaţa la fel, dar va trebui să facă concesii pentru a supravieţui. Romanul este un imn închinat pământului, un omagiu adus agricultorilor şi o analiză a schimbărilor radicale care au marcat modul de viaţă în ultimii ani ai secolului XX şi care prefigurează catastrofele climatice viitoare. Este o mare carte a naturii umane, ce atrage atenţia asupra umanităţii noastre aflate în pericol. Alte titluri pentru SergeJoncour (autor): Căldură umană (2024) , Contează pe mine (2017) , Alte titluri pentru MădălinRoşioru (traducator): Lumină cernută (2014) , Inimă arsă (2014) , Urania (2014) , Raga (2014) , Apologia plagiatului (2014) , Străin în căsnicie (2015) , Eva (2016) , Marele marinar (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Serge Joncour
EdituraPolirom
Anul Publicariimartie 2023
ISBN9789734692064
Pagini392
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Natură umană | Bookpedia