Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Mătase și secrete

Mătase și secrete

Best price at Cartepedia.ro

23.99 RON29.99-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

De mai bine de doisprezece ani, călătoriile pline de neprevăzut prin Asia Centrală i-au adus lordului Ross Carlisle faimă și avere, și destule provocări pentru a-l face să uite de trădarea tinerei și frumoasei lui soții. Dar tocmai când e pe cale de a pleca în următoarea aventură, chipeșul aristocrat primește două vești care îi vor schimba viața pentru totdeauna: află de moartea fratelui său vitreg – o tragedie care îl împovărează cu o moștenire pe care nu și-a dorit-o niciodată –, precum și că Ian, cumnatul său, a fost întemnițat de puternicul emir din Buhara, un om nebun, renumit pentru ura manifestată împotriva europenilor. Deși Ross știe că ar trebui să se întoarcă în Europa pentru a fi alături de tatăl lui în acele momente de suferință, onoarea îl îndeamnă să afle ce s-a întâmplat cu Ian. Iar soarta îi rezervă o altă mare surpriză când, într-o fortăreață din deșert, o întâlnește pe Juliet, soția sa de mult înstrăinată și totodată sora lui Ian. Împreună, cei doi pornesc într-o periculoasă misiune de salvare, înfruntând pericole de neimaginat, în timp ce, în inimile lor, pasiunea se reaprinde cu o forță de neoprit. Alte titluri pentru Mary JoPutney (autor): Umbrele trecutului. Destine nobile (Vol. 2) (2013) , Umbrele trecutului (Vol. 2) (2019) , O nouă viață (Vol. 1) (2019) , Pasiune şi onoare (Vol. 3) (2019) , Când dragostea te schimbă (Vol. 4) (2019) , Aventurile unei lady (Vol. 5) (2019) , Iubire regăsită (Vol. 6) (2019) , Ademenirea unui sfânt (Vol. 7) (2019) , Tunete și trandafiri (Vol. 1) (2019) , Taina contesei (Vol. 3) (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Mary Jo Putney
EdituraLitera
Anul Publicariidecembrie 2019
ISBN9786063342790
Pagini400
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
23.9929.99-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)