Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Mâine o să fiu fericit

Mâine o să fiu fericit

Best price at Cartepedia.ro

Description

Volumul a fost finalist la Gala Tinerilor Scriitori, secțiunea „Premiul Tanarul poet al anului 2022”, organizat de Agenția de Carte.   „E atât de mult din puritatea gnosticilor în versurile lui Gabriel Cărtărescu: din voința lor de lumină, din dragostea lor pentru bine, din oroarea lor de universul rău croit, din convingerea lor că trupul nu-i ceea ce se vede, că adevăratul corp e interior. („Ar fi frumos să înțeleg ce se întâmplă / mi-ar plăcea să fiu / pe dinăuntru din nou", spune el undeva.) Că, în cuvintele altui admirabil adolescent gnostic, Rimbaud, „nu suntem în lume, adevărata viață e absentă". Nu altceva spune, la tot pasul, Gabriel. Aidoma celor mai puri dintre gnostici, și el simte că se află într-o lume fără substanță ontologică reală, o lume în care „nimic nu era tridimensional / sau dimensional pur și simplu". Tot ca la ei, și lumea lui e numai voință de puritate („o lumină cât vreau eu de pură") & de reintrare în adevărata lume - sau de reparare a lumii ăsteia defecte. „Am miere în piept", zice undeva; sau: „dacă observ un gând rău / să-l sugrum până rămâne / fără oxigen"; sau: „aș îmbrățișa conexiunile rupte / ca să le leg la loc". Debutul lui, realmente extraordinar, atât de neasemănător cu ce scriu colegii lui de generație, e așadar documentul unei credințe absolutiste în poezie - de la care așteaptă nu doar să-l exprime, ci pur și simplu să repare lumea. (Și e foarte probabil că nici poezia nu mai are atâta credință în ea însăși.)”Radu Vancu

Key Specifications

Autor(i)Gabriel Cărtărescu
EdituraCharmides
Anul Publicariiianuarie 2023
ISBN9786067522884
Pagini120
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
30.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)