Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Miezul nopții fără lună

Miezul nopții fără lună

Best price at Cartepedia.ro

24.50 RON49.00-50%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Jane Addams Children's Book Awards Rose, o negresă în vârstă de 13 ani din statul Mississippi, visează la ziua în care va evada din acest ținut peste care încă mai plutesc umbrele epocii când oamenii de culoare erau sclavi. Abandonată de mamă și crescută de o bunică aspră, fata își petrece majoritatea timpului muncind la câmp, în arșiță, unde prășește bumbacul cot la cot cu bunicul, sau acasă, unde bunica o supune celor mai ingrate corvezi. Ciocnirile violente dintre negri și albi au ajuns la ordinea zilei. Negrii vârstnici cred că albilor li se cuvine totul, însă cei tineri sunt hotărâți să lupte, chiar cu prețul vieții, pentru obținerea drepturilor civile. În ciuda împrejurărilor potrivnice, Rose își păstrează curajul, iar cei care o susțin o ajută să-și definească visurile și să aleagă între a pleca în nordul SUA, acolo unde negrii începeau să devină egali cu albii, și a rămâne acasă, acceptând identitatea pe care i-o dă culoarea pielii. Alte titluri pentru AlinaPopescu (traducator): Ce a văzut câinele şi alte aventuri (2013) , Catherine cea îndărătnică - PB (2017) , Genghis-han și nașterea lumii moderne (2023) , Dispărută în Moscova (2017) , Spațiul (2017) , Fereastra Fantastică. O serie de evenimente nefericite (Vol. 3) - HC (2022) , Pe cuvânt de șoricel (2018) , Sunt părinte de adolescent. Când nimic nu pare să meargă, există soluţii (2018) , Yitzhak Rabin. Soldat, lider, om de stat (2018) , Fabrica fatală. O serie de evenimente nefericite (Vol. 4) - HC (2018) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
24.5049.00-50%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)