Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Meditaţii şi elegii, satire şi fabule

Meditaţii şi elegii, satire şi fabule

Best price at Cartepedia.ro

11.59 RON12.20-5%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„Prin Fabule, splendid inventar de caractere, de scene din viață socială și politică, descrise cu profundă intuiție a moralistului, ajutată de un simț artistic superior, clasicul – aliat, de fapt, cu adeptul Secolului Luminilor – triumfă asupra romanticului. Creația moralistului Alexandrescu, admirată și de contemporani, și de urmași, nu-și află succesori mai însemnați (...). Poezia interiorității, a sufletului tumultuos care caută și se caută în permanență pe sine, poezia reflexivității autentice se naște la noi odată cu Grigore Alexandrescu. La fel și acuta conștiință a scrisului înțeles că artă și că efort (...), iar nu ca produs al spontaneității ocazionale. Mai puțin productiv decât majoritatea poeților din generația sa Alexandrescu este, în schimb, cel mai, artist. Nu practică scrisul ca pe o îndeletnicire destinată intervalelor de otium domestic ori de agreabilă vilegiatură, ci scrie dintr-un sentiment al datoriei față de lumea în care trăiește și, totodată, cu o limpede conștiință a datoriei față de pagina scrisă.” - Bianca Burța-Cernat Alte titluri pentru GrigoreAlexandrescu (autor): Fabule. Grigore Alexandrescu (2022) , Poezii (2018) , Cele mai frumoase Fabule (2019) , Fabule (2024) , Fabule (2014) , Cele mai frumoase Fabule (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Grigore Alexandrescu
EdituraArt
Anul Publicarii2012
ISBN9789731247069
Pagini242
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
11.5912.20-5%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)