Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Maria Golban Somlea. Folclor Nepieritor

Maria Golban Somlea. Folclor Nepieritor

Best price at Cartepedia.ro

45.00 RON
In Stock

Description

Maria Golban Somlea este deja cunoscută în lumea artistică pentru reflecțiile sale asupra tradițiilor țărănești prezentate în lucrările și articolele din publicații și volume colective și, în primul rând, cu privire la portul popular tradițional din Transilvania. Sinteză această, dincolo de încadrarea într-o teorie etnologica sau în altă, are punctul de rezistentă în materialul documentar cules dintr-un areal care, geografic, se numește Nordul Transilvaniei. Voi aminti aici două lucrări de referință: „Portul tradițional românesc din Bistrița-Nasaud” și „Portul românesc și maghiar din județul Cluj. Interferențe culturale”, alături de numeroase articole de specialitate publicate în volume, reviste, ziare. Cartea de față este structurată după o anumită concepție, mai riguroasă, prin comparație cu altele de aceeași factură, în așa fel încât să dea posibilitatea de a fi citită și pe capitolele care o alcătuiesc, deci, nu neapărat sub formă să integrală, în funcție de timpul și de interesul pentru o temă sau altă a celui care îi deschide copertele.     Alte titluri pentru Florin VasileSomlea (autor): Puncte de vedere politice și geopolitice (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Florin Vasile Somlea
EdituraLibris Editorial
Anul Publicariiianuarie 2017
ISBN9786068814308
Pagini212
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
45.00RON