Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
ION. Liviu Rebreanu

ION. Liviu Rebreanu

Best price at Librariadelfin.ro

15.92 RON19.90-20%
In Stock

Description

ION. Liviu Rebreanu "Ion este, probabil, într-un fel de clasament all time, cel mai citit roman românesc. Așa cum în poezie supremația pare să-i revină Luceafărului eminescian. Paradoxul este că din această faimă (alimentată inclusiv de manualele școlare) prozatorul nu pare să fi tras prea mare profit de imagine. Cunoscut ca autor al primului roman românesc modern, Rebreanu n-a fost fetișizat de publicul larg. El e încă perceput ca vocea discretă, aproape inaudibilă, din spatele unei capodopere. Portretul interior al omului e adeseori uitat, acestuia preferându-i-se portretele personajelor sale. știm îndeobște mai puține despre omul Rebreanu decât despre George Bulbuc sau Macedon Cercetașu. Iar asta în condițiile în care opera lui memorialistică e impresionantă. (Iar aventura editării jurnalului său constituie ea însăși un roman.) Ar fi timpul, acum, la aproape un secol de la apariția lui Ion să facem puțină dreptate și să ne întrebăm cu ce eforturi de conștiință a fost posibilă scrierea unei asemenea cărți inaugurale. Surprizele vor fi majore."    (Cosmin Ciotloș)

Compare 1 Store

Librariadelfin.roLOWEST
15.9219.90-20%RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)