Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Golem

Golem

Best price at Cartepedia.ro

168.30 RON210.37-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

19 litografii de Ștefan Câlția, însoțite de o convorbire „Golemul... e pământul cu toate frământările lui, cu putreziciunea lui, cu energia lui, cu rădăcinile copacilor. Dar el nu merge fără piatra înfiptă în frunte, fără ea nu poate pleca, nu se mișcă. Însăși materia își revendică dreptul de a fi frumoasă, de a fi recunoscută ca frumoasă.” Ștefan Câlția „Atât golemul lui Meyrink, cât și cel al lui Câlția sunt expresia unei „cutremurări în fața avalanșei implacabile a unui viitor amenințător“. Ambele „produse“ artistice se ivesc din groaza față de accelerarea schimbării și de premoniția unui Rău „definitiv“ ce va să vină. Golemul este spiritul istoric al unei comunități tradiționale, un păstrător al ordinii, un polițist mistic, așa cum litografiile lui Ștefan Câlția sunt construcții verticale așezate pe umerii simbolului, de cele mai multe ori medieval. De aici decurge și plăcerea artistului de a imagina și interpreta „lumea răsturnată“, cea a saturnaliilor unui sfârșit de secol ce-și așteaptă cuminte pieirea.” B.A.S. Alte titluri pentru GustavMeyrink (autor): Lumea de dincolo (2014) , Alte titluri pentru Bogdan-AlexandruStănescu (prefatator): Mâini cuminţi. Copilul meu autist (2015) , Omul de aur (2015) , Alte titluri pentru GinaArgintescu-Amza (traducator): Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace (2016) ,

Key Specifications

Autor(i)Gustav Meyrink
EdituraPandora M
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9786069785843
Pagini336
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
168.30210.37-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Golem | Bookpedia