Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Garoafe la bordel

Garoafe la bordel

Best price at Cartepedia.ro

Description

Poţi să faci multe lucruri în România, dar să te plictiseşti, sub nici o formă. Suntem o ţară veselă, chiar dacă pe teritoriul ei trăiesc şi oameni trişti. Cele unsprezece povestiri din Garoafe la bordel exact pe asta pun reflectorul, pe felul în care sursele de amuzament se pot ivi de oriunde. Radu Paraschivescu cotrobăie prin rafturile şi sertarele României de azi şi de ieri, după care creează păţanii menite să smulgă hohote sau măcar să provoace surâsuri. Unele par aşezate la frontiera plauzibilului, altele sunt situaţii de viaţă curentă trecute prin filtrul literaturii. Decorul se schimbă ca în caleidoscoapele copilăriei. Te trezeşti la un seminar despre cuplarea la cerinţele UE în agricultură, în platoul unei emisiuni TV unde lucrurile o iau razna pe nepusă masă sau la o discuţie între şefii de galerii pentru reducerea violenţei în tribune. Eşti părtaş la o farsă cazonă care aminteşte de anii 1980, le ţii companie bucureştenilor când primesc un înalt oaspete american sau asişti la un paradox pe sol străin: invazia individuală. Te miri de coincidenţele din viaţa unui bărbat care îşi duce zilele sub amprenta unei cifre anume, te freci la ochi când vezi ce face ratingul din viaţa omului şi descoperi până unde poate merge spiritul de iniţiativă al studentului român. Totul în registrul poantei, al parodiei, al bunei dispoziţii. Alte titluri pentru RaduParaschivescu (autor): Noi vorbim, nu gândim (2024) , Cu inima smulsă din piept (2023) , Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (2023) , Povești de dragoste la prima vedere (2024) , Cartea râsului şi a cercetării (2023) , Două mături stau de vorbă (2023) , În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (2023) , Fluturele negru (2023) , Omul care mută norii (2023) , Vitrina cu șarlatani (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Radu Paraschivescu
EdituraHumanitas
Anul Publicariimai 2023
ISBN9789735079413
Pagini328
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.90RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)