Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Fizică. Manual clasa a VIII-a

Fizică. Manual clasa a VIII-a

Best price at Cartepedia.ro

31.15 RON
In Stock

Description

Noutatea absolută adusă de acest manual, realizat în condiții grafice remarcabile, este accesibilitatea lui. Este sigur că elevii vor fi atrași de fizica pe care autorii o prezintă, pe înțelesul tuturor, ca pe o colecție de procese și fenomene deosebit de interesante, prezente în lumea observabilă. Manualul propune elevilor un număr mare de experimente – care se pot realiza cu materiale accesibile și care încurajează activitatea pe grupe de elevi. Prin prezentarea aspectelor de optică, ce explică, de exemplu, funcționarea ochiului, manualul dovedește valențe inter- și transdiciplinare, punând în lumină caracterul de știință integratoare al fizicii, pentru toate științele naturii. O caracteristică a manualului – foarte utilă din punct de vedere didactic – este că fiecare unitate de învățare este finalizată cu un număr de probleme, un test de evaluare și unul de autoevaluare. Aceste teste, numeroase și interesante, pot ajuta elevii în aprecierea propriei evoluții pe calea studiului fizicii.      Alte titluri pentru VictorStoica (autor): Olimpiada de fizică. Gimnaziu (2014) , Fizică pentru performanță. Clasele VI-VIII. Olimpiade și concursuri naționale (2024) , Fizică. Clasa a VI-a. Cartea elevului (2024) , Fizică. Caietul elevului. Clasa a VI-a (2024) , Fizică. Manual pentru clasa a VII-a (2024) , Fizică. Probleme și experimente. Caietul elevului. Clasa a VII-a (2021) , Fizică. Clasa a VI-a. Manual (2023) , Alte titluri pentru CorinaDobrescu (autor): Fizică. Clasa a VI-a. Cartea elevului (2024) , Fizică. Caietul elevului. Clasa a VI-a (2024) , Fizică. Manual pentru clasa a VII-a (2024) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
31.15RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)