Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Eugénie Grandet

Eugénie Grandet

Best price at Cartepedia.ro

Description

"Romanul Eugénie Grandet este, alături de Gobseck, Moș Goriot, Mărirea și decăderea lui César Birotteau și Verișoara Bette, una dintre capodoperele balzaciene. Critica literară și succesul durabil al acestui roman în rândul cititorilor, l-au așezat printre cele mai de seamă creații ale realismului francez, deoarece reflectă caracteristicile epocii, goana dupa profituri, dorința aprigă de îmbogățire, care fac din societate un soi de junglă, unde răzbesc ființele cele mai feroce și mai lipsite de scrupule. În mediul burghez de provincie pe care îl zugrăvește acest roman, ca și în elegantele saloane pariziene descrise în alte romane, domnește puterea banului. Așadar, Eugénie Grandet reflectă nu numai o dramă morală individuală, ci o întreagă societate, al cărei idol suprem este banul. Domnia banului - prin avariția tatălui său, apoi prin trădarea lui Charles - este cea care o zdrobește pe Eugénie, condamnând-o la o viață aproape monahală, searbădă, lipsită de orice bucurie sau speranță. Pe lângă istorisirea destinului nefericit al acesteia, cititorul remarcă, prin informațiile precise asupra epocii, fidelitatea absolută a lui Balzac față de realitate; în plus, felul în care marele scriitor judecă și infierează această societate avidă și mercantilă, are cu atât mai multă forță expresivă cu cât el evită tonul indignat, stilul oratoric, rămânând un narator cumpătat și în aparență obiectiv." - Liliana Anghel Alte titluri pentru Honoréde Balzac (autor): Femeia la treizeci de ani (2013) , Eugenie Grandet (2014) , Verișoara Bette (2015) , Peripețiile Fanchettei (2022) , Iluzii pierdute (Vol. 2) (2017) , Secretele prințesei de Cadignan și alte studii de femei (2017) , Tratat despre excitantele moderne. Tratat despre viața elegantă (2018) , Moș Goriot (2018) , Eugénie Grandet (Carte pentru toți) (2020) , Istoria măririi și decăderii lui Cesar Birotteau (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Honoré De Balzac
EdituraLeda
Anul Publicarii2008
ISBN9789731021591
Pagini200
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.90RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)