Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Diabolica

Diabolica

Best price at Cartepedia.ro

29.50 RON59.00-50%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Bestseller New York Times O poveste despre identitate și prietenie   Nemesis e o Diabolică – un monstru, ar spune unii –, un umanoid creat în laborator special pentru Sidonia, fiica Senatorului von Impyrean. E nemiloasă, are o forţă fizică de temut şi i-a fost încredinţată o singură misiune: să ucidă pe oricine ar vrea să-i facă rău Sidoniei. Şi-ar da bucuroasă viaţa pentru ca aceasta să fie în siguranţă. Aşa încât atunci când Împăratul află de ereziile Senatorului Impyrean şi-i porunceşte să i-o trimită pe fiica lui la curtea galactică, Nemesis e cea care, deghizată, îi va lua locul Sidoniei. Odată ajunsă acolo, va descoperi că politica e un adevărat cuib de vipere, unde trebuie să se adapteze rapid pentru a supravieţui, folosindu-şi alte abilităţi decât cele fizice. Astfel, în mijlocul pericolelor şi al rebeliunilor, Nemesis îşi va descoperi umanitatea şi, poate, va găsi calea de a salva lumea. Alte titluri pentru GabrielTudorie (traducator): Aventurile lui Paddington: Ziua iubirii (2022) , Aventurile lui Paddington: Lista greșită (2021) , Poştaşul sună întotdeauna de două ori (2016) , Aventurile lui Paddington: Prima ninsoare (2022) , Un contract cu Dumnezeu și alte povești cu chiriași (2024) , Sin City. Un adio târziu (2024) , Aventurile lui Paddington: Dorința de Crăciun (2021) , Poştaşul sună întotdeauna de două ori (2016) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.5059.00-50%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)