Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Despre vederea lui Dumnezeu

Despre vederea lui Dumnezeu

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Am auzit de la bătrânul Macarie, că în afară de rugăciune mai există și o altă stare, atunci când rugăciunea încetează și mintea se cufundă într-o altă trăire. Nu am reușit niciodată acest lucru, însă nu mă îndoiesc de această stare pentru că văd în mine, pe măsură ce continui să mă rog, o deschidere către ceva dumnezeiesc pe care însă nu pot să o descriu.” (un părinte contemporan) Noi suntem contemporanii unei generații de mari părinți, de mari duhovnici și pustnici, care, prin voia lui Dumnezeu, au ajuns să ne transmită direct sau prin ucenici mărturiile lor despre vederea nemijlocită a lui Dumnezeu, despre cum L-au văzut ei în chip sensibil pe Dumnezeu. Dulceață dumnezeiască și slavă lui Dumnezeu nu se lasă prinsă de toți, ci numai de unii prin simțurile lor înțelegătoare.  Alte titluri pentru Pr. ConstantinComan (autor): Între iluzia împlinirii şi certitudinea eşecului (2015) , Despre Cruce sau vestea cea bună a răstignirii (2020) , Casa creștinului (2022) , De ce postim. Eliberarea de noi înșine (2022) , De ce ne spovedim (2022) , Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor (2015) , Prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realităţii (2015) , Antilogos sau cuvântul celuilalt (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Pr. Constantin Coman
EdituraBizantină
Anul Publicariiaprilie 2016
ISBN9786068112374
Pagini128
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
19.40RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)