Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Despre psihanaliză

Despre psihanaliză

Best price at Cartepedia.ro

29.60 RON37.00-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Prezentul volum este dedicat unei expuneri sintetice şi accesibile a psihanalizei, care înglobează şi depăşeşte primele Prelegeri de introducere în psihanaliză (1916--) şi seria nouă a aceloraşi prelegeri din 1933. Cronologic, ea acoperă aproape treizeci de ani, din 1909, anul celor cinci conferinţe ţinute în Statele Unite, care au marcat intrarea triumfală a psihanalizei în Lumea Nouă, şi 1938, ultimul an de viaţă al lui Freud, când începe această scriere, rămasă neterminată. Adresându-se, datorită conţinutului său, în primul rând celor care doresc să se iniţieze în psihanaliză — studenţi ai facultăţilor de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere şi teologie —, volumul de faţă poate reţine şi atenţia specialiştilor prin faptul că reprezintă o sinteză a întregii opere a lui Freud, la care se adaugă idei noi.   Alte titluri pentru SigmundFreud (autor): Opere Esenţiale, vol. 11 – Tehnica psihanalizei (2013) , Opere Esenţiale, vol. 8 – Nevroza la copil: "Micul Hans" şi "Omul cu lupi" (2013) , Interpretarea viselor. Opere Esenţiale (Vol.2) (2024) , Opere Esenţiale, vol. 4 – Cuvântul de spirit şi raportul său cu inconştientul (2013) , Opere Esenţiale, vol. 9 – Studii despre societate şi religie (2013) , Opere Esenţiale, vol. 6 – Inhibiţie, simptom, angoasă (2013) , Pachet Opere Esenţiale Sigmund Freud, 11 volume (2013) , Psihopatologia vieţii cotidiene (2014) , Moise şi monoteismul (2014) , Corespondenţa Freud - Jung (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Sigmund Freud
EdituraTrei
Anul Publicarii2014
ISBN9789737079213
Pagini272
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.6037.00-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)