Despre eroi si morminte - Ernesto Sabato

Ultimul mare mit al literaturii argentiniene, stins din viata in 2011, cu putin inainte de a implini o suta de ani, Ernesto Sabato este creatorul unei opere proteice, care contine in esenta eternele contradictii si framantari ale fiintei umane si ale societatii, circumscrise unui univers artistic si spiritual de o tulburatoare profunzime si originalitate.

„In romanul meu am incercat sa surprind realitatea in toata extinderea si profunzimea ei, ingloband nu doar partea diurna a existentei, ci si pe aceea nocturna si tenebroasa. Intrucat Fernando Vidal este personajul central si precumpanitor, tot ce se referea la el era important si trebuia descris... Raportul reprezinta marele cosmar trait de el, exprimand, chiar daca simbolic si oarecum incert, miezul cel mai semnificativ al conditiei si existentei sale. Daca as fi suprimat aceasta parte din roman, din considerente legate de coerenta logica, ar fi insemnat sa suprim visele oamenilor, care apartin viziunii lor integrale asupra vietii.“ (Ernesto SABATO)

Adevarata capodopera, Despre eroi si morminte (1961), cel de-al doilea volet al trilogiei care incepe cu Tunelul (1948) si se incheie cu Abaddon, exterminatorul (1974), este un roman total, extrem de dens, scris cu credinta marturisita de autor ca„nu se poate trai fara eroi, sfinti si martiri", si ca„prezentul genereaza trecutul“. Trei planuri se intrepatrund, intr-un joc fascinant de umbre si lumini, in complexa sa structura narativa de voci alternante, intemeiata pe impletirea istoriei nationale argentiniene cu drama individuala: povestea de dragoste intre Martín si Alejandra, trecutul glorios dezgropat din morminte, reconsiderat printr-o radiografie a Argentinei contemporane, si obsedanta tema a orbirii si a nebuniei din celebrul Raport despre Orbi.

Alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar si Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO apartine stralucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a nascut in 1911 la Rojas, intr-o familie de imigranti italieni. Studiaza la Colegiul National din La Plata si apoi la Facultatea de Stiinte fizico-matematice a Universitatii Nationale din La Plata, unde obtine si titlul de doctor, in 1938. In acelasi an pleaca in Franta, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaste indeaproape miscarea suprarealista, care l-a inraurit semnificativ. In 1940 se intoarce in Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Nationala din Buenos Aires, si isi face debutul literar in revista Teseo din La Plata. In 1945, in urma articolelor din La Nación, prin care ataca regimul lui Perón, este obligat sa abandoneze invatamantul. Renunta si la activitatea stiintifica pentru a se dedica exclusiv literaturii. Dupa un an, i se editeaza cel dintai volum, Unul si universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice si sociale. Primul sau roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes in tara si pe plan international, iar urmatoarele doua romane, Despre eroi si morminte ( 1961) si Abaddón, Exterminatorul (1974), ii deschid larg portile gloriei si ale nenumaratelor si prestigioaselor premii si distinctii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) si cel de Comandor al Artelor si Literelor din Franta (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic si literar: Oameni si angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul si fantasmele sale (1963), Apolgii si respingeri (1979), Robotizarea omului si alte pagini (1981), Inaintea sfarsitului (1998) etc. Isi pierde treptat vederea si in ultimii ani ai vietii isi cultiva vechea pasiune pentru pictura. Moare in 2011, in Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni inainte de a implini o suta de ani.