Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Descoperă lumea înconjurătoare

Descoperă lumea înconjurătoare

Best price at Cartepedia.ro

37.80 RON
In Stock

Description

Copilul dumneavoastră va descoperi mediul înconjurător şi va învăţa să se orienteze în spaţiu şi în timp cu acest caiet Montessori şi cu materialele adaptate din el. Pentru început, copilul va descoperi materialele şi culorile. Apoi, prin numeroase activităţi, va începe să dobândească orientarea în timp şi în spaţiu. În continuare, va descoperi lumea şi mediul înconjurător cu ajutorul cartonaşelor cu animale, plante şi cu ciclul vieţii.   La final, va putea să şi structureze gândirea prin intermediul activităţilor de triere, de observare vizuală, de mânuire a formelor etc. Pentru a realiza aceste numeroase activităţi care reprezintă fundamentele şi progresul pedagogiei Montessori, copilul va trebui să folosească materialele propuse de la sfârşitul caietului: tiparele pentru a construi forme 3D (cub, paralelipiped, piramidă, cilindru); cartonaşele despre perioade şi anotimpuri; imaginile cu corpul omenesc; cartonaşele cu animale şi plante; cartonaşele despre geografie; cartonaşele despre emoţii şi senzaţii. Odată decupate, toate materialele pot fi păstrate şi refolosite oricând!

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
37.80RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Descoperă lumea înconjurătoare | Bookpedia