Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Demonstraţia propovăduirii apostolice

Demonstraţia propovăduirii apostolice

Best price at Cartepedia.ro

Description

Sfântul Irineu, episcop de Lugdunum (azi Lyon), a ocupat un loc de seamă în istoria Bisericii creştine, în viziunea sa, singurul garant demn de luat în seamă al mântuirii omului, al menţinerii unităţii ei, într-o perioadă în care aceasta trebuia să facă faţă unor uriaşe presiuni politice şi religioase, dar şi al răspândirii ei, el însuşi fiind un dedicat misionar.   Sf. Irineu reţine cu deosebită perspicacitate spiritul vremii, concretizat, pe de o parte, în conştiinţa încă vie a prezenţei lucrării mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume, iar pe de altă parte, în certitudinea revenirii Sale întru tărie pentru a răsplăti credinţa, suferinţa şi dăruirea tuturor celor care L-au urmat cu neabătută stăruinţă. Iar răsplata nu este altceva decât vederea tainei celei mai presus de taină, căci „Cuvântul trup S-a făcut… pentru ca tot ceea ce există să poată vedea… pe Împăratul lor; şi pentru ca lumina Tatălui să poată umple trupul Domnului, iar prin trupul Său să vină la noi, pentru ca omul să poată ajunge la nestricăciune, înveşmântat fiind în lumina Tatălui”.

Key Specifications

Autor(i)Sfântul Irineu De Lugdunum
EdituraMeteor Press
Anul Publicariiiunie 2016
ISBN9786068653983
Pagini192
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
21.34RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Demonstraţia propovăduirii apostolice | Bookpedia