Daneza - David Ebershoff

Totul incepe cu o intrebare, o simpla favoare ceruta de o sotie, artista daneza Gerda Wagener, sotului ei, Einar Wegener, in timp ce ea ii face portretul in atelierul lor - scena a unei transformari pe care niciunul din ei n-o poate anticipa. 

     Imbinand realitatea cu fictiunea intr-o viziune romantica originala, Daneza schiteaza elocvent o intimitate unica ce defineste viata fiecarui cuplu si remarcabila poveste a transformarii lui Einar in Lili Elbe, una dintre primele transsexuale, dar si femeie sfasiata intre loialitatea fata de mariaj si propriile ambitii si dorinte.

      INTRODUCERE 

      Intr-o zi cenusie de aprilie, cu cativa ani in urma, aflandu-ma la Dresla, am urcat cele patruzeci si una de trepte care duc pe terasa Bruhl, ca sa admir privelistea. Apele raului Elba curgeau repezi si intunecate, iar orasul, o umbra a ceea ce fusese odinioara, se intindea tacut in fata ochilor mei, sub un cer ingreunat de ninsorile intarziate.

     Dresda vuia de zgomot - tramvaie electrice, masini micute, biciclete cu cosuri de rachita si o duba a politiei gonind cu girofarul aprins. Dincolo de rau se inaItau blocuri de apartamente cu tencuiala din ipsos, cu cazi de baie pe terase, si galerii comerciale sub ale caror arcade zaceau mormane de gunoi, ravasite de vantul rece. In ziua aceea, Dresda mi s-a parut un oras trezit din nou la viata, dupa un secol de tragedii. 

     Din locul in care ma aflam, era aproape irnposibil sa-ti imaginezi Dresda de altadata, supranumita „Florenta Teutonica“. Terasa pe care ma aflam, zgribulit de frig, era cunoscuta sub numele de „Balconul Europei. „Cel mai frumos oras de pe continent, asta il numea un ghid de calatorie englezesc din anul 1909, Romantic German•, genul acela de carte cu ilustratii desenate de mans, infatisand case de lemn fantani cu acoperisuri mici, de stuf.  

  Fragment:

“- Ce sa inteleg?

- In sfarsit, sunt libera.

      Dar Einar nu realiza ce inseamna asta, cel putin deocamdata. Nu intelegea ca Greta avea nevoie sa fie singura in Danemarca, fara nicio rubedenie in toata Europa, ca sa devina femeia care isi dorea ea sa devina. Avea nevoie de un ocean si de un continent intre ea si familia ei ca sa simta, in sfarsit, ca respira in voie. Ce nu stia Einar pe-atunci era faptul ca nevoia aceasta a Gretei de dezradacinare si de reinventare facea parte din firea ei indrazneata de americanca. El n-ar fi fost niciodata in  stare sa procedeze asa.

    Iata o alta parte a vietii sale care n-avea sa apara in necrologul celor de la Nationaltidende. Acestia n-ar fi stiut unde s-o caute. Si, la fel ca majoritatea ziaristilor, tinerii acestia cu inceput de chelie nu s-ar deranja sa-si verifice sursa. Timpul lui se apropia de sfarsit. Einar Wegener incepea sa se dezintegreze. Doar Greta avea sa-si mai aduca aminte de viata pe care o dusese el.

    Necrologul care n-avea sa fie scris niciodata ar fi trebuit sa continue in felul urmator:

Intr-o zi din vara trecuta, Lili se trezise in camera ei din “casita” si simtise ca se sufoca de caldura. Era luna august. Pentru prima data de cand se casatorisera, Greta si Einar hotarasera sa nu-si petreaca vacanta la Menton. Principalul motiv era sanatatea lui, tot mai subreda. Sangerarile. Pierderea in greutate. Ochii tot mai adanciti in orbite. Si, din cand in cand, neputinta de a-si tine capul drept la masa. Nimeni nu stia ce e de facut. Nimeni nu stia ce-si doreste Einar. Lili se trezi in dimineata aceea fierbinte cand gazele de esapament de la camionul ce livra marfa magazinului de delicatese din colt patrunsera pe fereastra deschisa si se asternura pe fata ei, ca o pelicula de funingine. Ea zacea in pat, cochetand cu ideea de a sta toata ziua culcata. Dimineata si-o petrecu contempland tavanul valurit si petalele de flori de ghips din jurul candelabrului.”