Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cum să îți înveți copilul să citească

Cum să îți înveți copilul să citească

Best price at Cartepedia.ro

Description

Glenn Doman a demonstrat că bebeluşii şi copiii foarte mici sunt mult mai capabili să înveţe decât ne-am închipuit noi vreodată. El s-a folosit de cercetarea sa remarcabilă în domeniu – care a analizat motivul pentru care copiii învaţă mai repede şi mai bine de la naştere şi până la vârsta de 6 ani decât copiii trecuţi de această vârstă – şi i-a dat acestei analize o aplicaţie practică. Cum să îţi înveţi copilul să citească arată cât de uşor şi plăcut este să învăţaţi un copil de vârstă fragedă să citească. În carte este explicat modul în care să începeţi şi să extindeţi programul de lectură, cum să realizaţi şi să organizaţi materialele necesare pentru dezvoltarea abilităţilor de citire ale copilului. Urmând programul zilnic într-o manieră relaxată şi cu iubire, vă puteţi ajuta copilul să trăiască bucuria de a învăţa – la fel ca milioane de copii din lumea întreagă. Cu ajutorul acestei cărţi îi oferiţi copilului un avantaj pe care-l va avea toată viaţa.   Alte titluri pentru GlennDoman (autor): Cum să îți înveți copilul matematică (2022) , Cât de deștept este copilul tău? (2022) , Cum să-i oferi copilului tău cunoștințe enciclopedice (2022) , Alte titluri pentru JanetDoman (autor): Cum să îți înveți copilul matematică (2022) , Cât de deștept este copilul tău? (2022) , Cum să-i oferi copilului tău cunoștințe enciclopedice (2022) , Alte titluri pentru DianaTrăncuță (traducator): Dosarele Cronos. La capătul timpului (2020) , Hoțul din Highland Falcon. Aventuri în tren (Vol. 1) (2020) , Un oraș numit Perfect (2022) , Răpirea din California Comet. Aventuri în tren (Vol. 2) (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Glenn Doman, Janet Doman
EdituraDidactica Publishing House
Anul Publicariiianuarie 2019
ISBN9786066838931
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
42.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cum să îți înveți copilul să citească | Bookpedia