Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Corigent la limba română

Corigent la limba română

Best price at Cartepedia.ro

Description

Romanul Corigent la limbă română își plasează toate – sau aproape toate – episoadele în descendența sau în ascendența poeziilor autorului său. Viața în cadrul patriarhal al Slatinei, vacanțele la „pătuiagul” de la vie, coloritul toamnei de acolo, cadențele și armoniile folclorului invocat se pot urmări, stilizate, în romanțele poetului. Fără declarații directe, episoadele vieții prefigurează – sau explică – substanța versurilor, rosturile tradiției, ale amintirilor, prezența citadinismului și persiflarea lui subtilă, caracterul de romanță rezultat din reveria multelor iubiri, toate spulbarate – pentru Margareta, Steluța, Kety, Lizica, doamnă Wendy Woods – unele profunde, altele simple interludii, amare pentru erou, ca în Ultima oră. "Într-o structură evident realistă, Corigent la limba română este, prin sensurile sale, tot un roman simbolist, ca și alte lucrări ale prozei lui Ion Minulescu. Este, aici, prima lui caracteristică estetică, de altfel aplicabilă întregii opere a scriitorului." - Mihai Gafița Alte titluri pentru IonMinulescu (autor): Versuri (2016) , Versuri (2022) , Corigent la limba română (2018) , O noapte plouă (audiobook) (2023) , Cetiți-le noaptea! (2019) , Ion Minulescu. Opere. Versuri (2019) , Bărbierul regelui Midas (2019) , Casa cu geamurile portocalii (2019) , Cine-i autorul acestui roman senzațional? (2019) , Nu sunt ce par a fi... (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Ion Minulescu
EdituraMondoro
Anul Publicariiiulie 2013
ISBN9786068395609
Pagini180
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
19.40RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)