Corespondență Livia Dymsza-Maiorescu și Mihail Antoniade

Description

Corespondența dintre fiica lui Titu Maiorescu și Mihai Antoniade, editată de Marin Diaconu, dezvăluie o întreagă odisee legată de opera postumă a mentorului Junimii, precum și de publicarea acesteia între anii 1918-1947. Îndeosebi jurnalul și scrisorile sale (netipărite complet nici până azi, când ediția Academiei e încă în lucru) se află în centrul strădaniilor celor doi epistolieri. Aceștia sperau în plus, utopic, realizarea unei ediții de Opere complete până la centenarul nașterii criticului. Schimbul de scrisori pornește de la complicații juridice legate de drepturile editurii Socec, care blocase operele maioresciene. Mihail Antoniade, avocat și filosof, fost student al lui Titu Maiorescu (fusese o vreme și asistent al lui Rădulescu-Motru, publicând mai târziu și o traducere a Prolegomenelor la orice metafizică viitoare de Kant) primise însărcinarea să mijlocească. Dar interesul epistolelor depășește cu mult veșnicele daraveruri legate de Însemnările zilnice (42 de caiete). Chiar dacă rândurile despre I. Rădulescu-Pogoneanu, primul editor al acestora (aspru criticat pentru lentoarea sa, în contrast cu energicul I.E. Torouțiu) și despre rivalitățile din prima generație de maiorescieni au și ele farmecul lor: „Cât stai liniștită în viață și te lași ca Meduza [sic!] în valurile mării să te legene, ba în stânga, ba în dreapta, toate sunt minunate, numai să nu vreai ceva.“„Dacă te pui cu o vrabie, nu-i poți cere zborul rândunicei“.